Rotary Club Târgu Mureș Maris, împreună cu Fundaţia Română a Inimii, Societatea Română de Cardiologie și Forumul Național de Prevenție, a lansat programul “Promenada Inimilor”, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii.
“La fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic. Unul din trei români suferă de hipertensiune arterială. Şapte milioane de români suferă de una dintre manifestările generalizate ale bolilor cardiovasculare. Toate aceste boli pot fi prevenite, iar mişcarea zilnică este elementul central al optimizării modului nostru de viaţă. Noi ne-am pus inima la treabă. Tu ce faci?” spune Prof. Dr. Dan Gaiţă- Preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.
Traseul din Târgu Mureș a avut o lungime de 5 km, începând din fața Consiliului Județean (respectiv din fața statuii Lupa Capitolina), până la Platoul Cornești.
Evenimentul a avut loc pe data de 28 septembrie 2014, prin organizarea unei plimbări pe jos, la care au fost invitați să participe toții locutorii municipiului Târgu Mureș.
„Vă așteptăm alături de noi, în număr cât mai mare, pentru a promova mișcarea, mersul pe jos, pentru a ne cunoaște și, de ce nu, împrieteni! Sloganul nostru pentru acest proiect este MIȘCARE, ARMONIE, SĂNĂTATE, așa că, împreună, putem promova un stil de viață mai sănătos!”, Violeta Oltean, Președinte al Clubului Rotary Maris Tîrgu Mureș.
Program inţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi implementat deja în peste 10 ţări europene, “Promenada Inimilor” a avut un succes răsunător şi printre români, în 2013 mii de persoane din 25 de orașe, participând la prima ediţie a evenimentului.
Fundaţia Română a Inimii a fost înfiinţată de către cei peste 1.000 de medici cardiologi din România, membri ai Societăţii Române de Cardiologie, pentru implementarea strategiei naţionale în domeniul prevenţiei bolilor cardiovasculare şi pentru susţinerea campaniilor de sănătate a populaţiei din România. Mai multe informaţii găsiţi la www.romanianheart.ro.
Forumul Național de Prevenție este alianța medicală (reprezentanți ai societăților, fundațiilor și asociațiilor), susținută de structurile guvernamentale (Ministerul Sănătății și Ministerul Educației în special), ce luptă împotriva bolilor cronice netransmisibile – adică aproximativ 80% din patologia medicală a românilor.