Deşi vremea era încă tânără, ne-a făcut o deosebită plăcere că târgumureșenii au zăbovi puţin și au ascultat cu inima Poveştile Brazilor de Crăciun, proiect aflat deja la ce-a de-a III-a ediție.
Așadar, a fost odată ca niciodată, pe când toamna îşi făcea simţită prezenţa, un grup de oameni care s-au gândit, aşa cum se gândeşte orice om gospodar, că toamna vine şi trece, iar primii fulgi se vor aşterne şi vor forma o pătură moale şi pufoasă peste tot, peste bune şi peste rele deopotrivă.
Şi atunci va fi vremea de spus poveşti la gura sobei. Ce este mai frumos decât să fii cu cei dragi ai tăi şi să spui poveşti, cu o ceaşcă cu ceai fierbinte şi biscuiţi cu scorţişoară, înveseliţi de luminiţele jucăuşe ale bradului de Crăciun…
Oamenii noştri au plănuit să pună mână de la mână şi să îi ajute pe cei pentru care Moş Crăciun există doar în poveşti.
Astfel, au căutat şi au şi găsit artişti inimoşi care s-au oferit să creeze special pentru poveștile noastre câte un „brad de Crăciun”, fiecare după talentul său. „Bradul” fiecăruia a fost expus într-un loc special, iar târgumureșenii au avut ocazia să îi achiziționeze.
Suntem bucuroși că am putut astfel să sprijinim cu burse câțiva copii talentați, care provin din familii defavorizate, și să ne alăturăm eforturilor celor de la Asociația Împreună pentru Copiii cu Cancer și Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții decente.