Proiectul „Educaţie privind apa şi igiena sanitară” se constituie ca o extensie a proiectului național inițiat și promovat în ianuarie 2017 de Rotary District 2241 Romănia și Republica Moldova în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, fiind un proiect ce s-a bucurat de succes în școliile în care s-a aplicat. Materialele oferite de Cluburile Rotary, în cele trei etape ale proiectului, au ajuns la aproximativ 50.000 de elevi, cu vârste între 9-15 ani, din peste 2.000 de clase din România şi Republica Moldova.
Considerând că utilitatea acestui proiect este majoră în această perioadă a pandemiei cu COVID-19, în care igiena este o componentă esențială în protecția împotriva acestei boli, Clubul Rotary Maris și-a propus, și considerăm că a și reușit, să implementeze proiectul „Educaţie privind apa şi igiena sanitară”, într-o primă ediție, în cadrul județului Mureș la Grupul Școlar Band.
Clubul a pus la dispziție materiale tipărite necesare pentru realizarea activităților de instruire a elevilor precum, și alte materiale necesare pentru realizarea activităților profesorilor.
La activitățile proiectului au participat elevii claselor VIII.A, VIII.B VII.A, VII.C și a I-a A. In cadrul școlii au avut loc o serie de activități sub îndrumarea profesorilor de fizică, chimie, biologie, tehnologie și desen, în care cu elevii au pregătit referate, desene, proiecții, panouri cu ghicitori despre apa și au realizat experimente practice.
Gradul de implicare a eleviilor și a cadrelor didactice participante la proiect a fost unul ridicat. Elevii au participat la activtățile proiectului cu entuziasmul specific vârstei, aflând și aprofundînd cunoștiințe noi despre apă și importanța ei fiindu-le demonstrat că “Apa înseamna viata”.
Pentru munca lor, elevii au fost răsplătiți de organizatori cu cadouri și diplome iar profesorilor li s-au oferit Certificate de participare.